|
Hibernación
No los escuchaba a mis hermanos, ellos duermen,
Ellos no entienden las palabras que les grita,
Mientras que como unas caladas fieras aúllan
Su alma sueña con colmenas de abejas
Y nadan en semillas.
No los odió a mis hermanos, ellos duermen,
Se han cubierto con el sueño cual piel de oso
Que los conserva duro y atroz en vida,
En mitad del frío sin sentido
Y sin final.
No los juzgaba a mi hermanos, ellos duermen,
Raro es cuando alguno es enviado a despertar,
Y, si no regresa, es señal de que ha perecido,
Pero todavía hay noche y frío
Y el sueño continúa.
No los olvidaba a mis hermanos, ellos duermen,
Y en el sueño se multiplican y crecen los niños
Que imaginan que la vida es sueño e impacientes,
Apenas esperan despertarse
Con la muerte.
Hibernare
Nu-i asculta pe fraţii mei, ei dorm,
Ei nu-nţeleg cuvintele care le strigă,
În timp ce urlă ca nişte fiare aprobatoare
Sufletul lor visează stupi de albine
Şi înot în seminţe.
Nu îi urî pe fraţii mei, ei dorm,
S-au învelit în somn ca într-o blană de urs,
Care-i păstrează cruntă şi apăsătoare în viaţă,
În mijlocul frigului fără-nţeles
Şi fără sfârşit.
Nu-i judeca pe fraţii mei, ei dorm,
Rar câte unul este trimis în trezire
Şi, dacă nu se întoarce, e semn c-a pierit,
Că încă e noapte şi frig
Şi somnul continuă.
Nu îi uita pe fraţii mei, ei dorm
Şi-n somn se înmulţesc şi cresc copii
Care-şi închipuie că viaţa e somn şi, nerăbdători,
Abia aşteaptă să se trezească
În moarte.
Acerca del país de donde venimos.
Vamos, hablemos
Acerca del país de donde venimos.
Yo vengo del verano,
Es una patria frágil
A la que cualquier hoja,
Cayendo, la puede extinguir.
Y el cielo esta tan lleno de estrellas
Que a veces cuelgan hasta el suelo,
Y si te acercas, escuchas como la hierba
Hace cosquillas a las estrellas que ríen,
Y son tantas las flores,
Que los ojos duelen
Deslumbrados por el sol,
Y los redondos soles cuelgan
De cada árbol;
De donde vengo yo,
Solo falta la muerte
Y es tanta la felicidad
Que es como para dormirse.
Despre ţara din care venim
Hai să vorbim
Despre ţara din care venim.
Eu vin din vară,
E o patrie fragilă
Pe care orice frunză,
Căzând, o poate stinge,
Dar cerul e atât de greu de stele
C-atârnă uneori pân' la pământ
Şi dacă te apropii-auzi cum iarba
Gâdilă stelele râzând,
Şi florile-s atât de multe
Că te dor
Orbitele uscate ca de soare,
Şi sori rotunzi atârnă
Din fiecare pom;
De unde vin eu
Nu lipseşte decât moartea,
E-atâta fericire
C-aproape că ţi-e somn
|
