 |
Emil Botta |
|
No. 72/ Septiembre 2014 |
|
|
| Breve antología de poesía rumana contemporánea Por Rodica Grigore Primera entrega Emil Botta (1912–1977) Poeta, prosista y actor de un talento envidiable, Emil Botta cultiva una lírica romántica, elegiaca, llena de acentos librescos. El caso más conocido de toda su obra en esta dirección es Întunecatul April (Sombrío Abril, 1937). Otro elemento dominante en sus versos es un erotismo discreto, a veces un poco tanatófilo; esto lo podemos ver en su libro Un dor fără saţiu (Añoranza sin fin, 1976). Su lírica es muy singular en el contexto cultural rumano, ya que Botta intenta imponer una “retórica” de las máscaras en la poesía rumana del siglo XX. Su escritura abunda en personajes líricos y diálogos que crean en el lector una impresión difícil de olvidar. Remember Ce departe eşti, întunecata mea iubită, Prin pereţii odia te văd ca prin sită, Şi te-aud chemându-mă ca din altă planetă Şi-mi scrii poezii pe obrazul de cretă. E posibil, e posibil oare să un pot muri, Să-ţi aud vocea suind treapta nopţii, coborând în zi, Să mă ridic din pat ca o stafie, ca marianrul de veghe Să te zăresc în somn de la o mie de leghe? Da, e posibil, întunecatul meu iubit, Să mă auzi cântând chiar când voi fi murit, Să mă vezi aieve în cereasca oglindă Şi în părul meu stele să se stingă şi să se aprindă. Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece, Dacă dragostea mea ca un frig o să te sece, Dacă îmbrăţişarea mea te va face să suferi Aducându-ţi aminte, nu, să nu te superi. Remember* Qué lejos estás, mi amada sombría a través de las paredes del cuarto te veo como a través de un cedazo, y te oigo llamándome como desde otro planeta y me escribes poesías en mis mejillas de tiza. ¿Es posible, acaso es posible que no pueda morir, que oiga tu voz subir la escalera de la noche, descender la del día, que me levante de la cama como un fantasma, como el marinero en vela, que te divise en mi sueño desde mil millas? Sí, es posible, mi querido sombrío, que me oigas cantando aún siendo muerta que me veas de veras en el espejo celeste y que en mi pelo las estrellas se apaguen y se enciendan. Pero no te enfades si mi beso es frío, si mi amor te agota como el invierno, si mi abrazo te hace sufrir para que todo lo recuerdes, por favor, no te enfades… Legendele mele Singur eu te-am făurit, Noapte, muză patetică, dureroasă iubire adânca te-am făurit, pentru setea mea de Pierre. Singur eu te-am plăsmuit, pădure de jad tu, lirică mierlă, idolul meu, eşti aievea cum te-am visat, frenezia mea dulce, arc în ceruri, mereu. Şi marea şi catargele şi cormoranii şi ţărmii lunarelor Lusitanii sunt legendele mele, halucinaţia mea. Nu căuta prea departe cauza stelelor, din zenit, la nadir. Să spună Betelgeuse, să spună Altair şi Luna, Fecioara, cine le aprinde, magnifice, seara. Mis leyendas Yo solo te hice, Noche, musa patética, doloroso amor: y hondo te forjé, para sosegar mi sed de ser pereciendo. ¡Yo solo te hice, selva de jade! Tú, mirlo lírico, mi ídolo, eres de veras como te soñé, mi dulce frenesí, arco en el cielo para siempre. El mar, los mástiles, los cuervos marinos y las orillas de las lunarias Lusitanas todo eso son mis leyendas, mi espejismo. No busques demasiado lejos la razón de las estrellas, como, por ejemplo, desde el cenit hasta al nadir. Sería mejor que Betelgeuse te diga, o Altaír y la virgen luna, ella misma, que las enciende magnificas, cada noche, te diga. |
Regresar a la introducción a la Breve antología de poesía rumana contemporánea |
